Adevărata dragoste e precum fantomele - toată lumea vorbește despre ea, însă puțini au văzut-o... sau cel puțin așa zicea La Rochefoucauld intr-una din Memoriile sale. Totuși, dacă e să mă iau după el, am impresia că văd fantome tot mai des fiindcă nici această nuntă nu a făcut excepție. Dacă bucuria de pe fețele oamenilor se vedea de departe, cu atât mai mult "fantomele" care îi înconjurau. Și nu erau puține.
Înseamnă oare asta că încep să cred în fantome? Da, dacă cu adevărat dragostea s-ar asemăna cu ele... dar nu au cum să se asemene cât timp dragostea e atât de reală și prezentă printre noi. Sau sunt eu oare singurul care zilnic simte asta, gustă asta, vede asta? Cred că dragostea adevărată e prezentă între noi, mai mult decât doar o umbră a ei. Am fost creați ca să oferim și să primim dragoste, și oameni ca Oana și Cristi au arătat în această zi de vară târzie că ea există, că e vie. Dragostea adevărată se vede de departe. OTI
